Rafinarea si conservarea

Aromele si condimentele sunt de obicei adaugate alimentelor preambalate, semipreparate si snack-urilor, nu pentru a stimula digestia sau pentru a spori calitatile nutritive ale alimentelor, ci in vederea cresterii savorii si acoperirii efectelor neplacute ale altor aditivi sau redarii aromei unui produs ultrarafinat.

Rafinarea alimentelor este o alta modalitate importanta de prelucrare, iar, intr-un fel, scopul ei este similar cu cel al prepararii sau fermentarii. Este realizata frecvent in vederea eliminarii partilor mai putin digerabile ale alimentului, facandu-l mai usor degradabil si abordabil.

De la un anumit punct, ea devine mai mult nociva decat utila, deoarece se poate ajunge la eliminarea din aliment a unor nutrienti valorosi.

Mai frecvent,rafinarea are rolul de a elimina componentele perisabile din alimnet, astfel incat sa poata fi depozitat mai mult timp. Acesta este cazul fainii rafinate din care a fost indepartat germenele perisabil.

Conservarea este de asemenea un motiv pentru rafinarea zaharului. In alte cazuri durata de valabilitate a alimentelor este crescuta nu prin eliminarea componentelor perisabile, ci prin sterilizarea acestora si ambalarea intr-un recipient etans si steril.

Desi poate fi efectuat si in vase de sticla, acest process este denumit in general conservare, deoarece atunci cand a fost facut pentru prima data in Europa au fost folosite in containere de metal confectionate de mana. Pentru a nu rugini, suprafetele interene erau acoperite cu cositor.

Aceasta practica a persistat si chiar si astazi englezii vorbesc de alimente “cositorite”, desi numeroase conserve sunt realizate acum din alte metale. Mult mai recent, a aparut practica inghetarii alimentului, a depozitarii lui la o temperature sufficient de joasa, astfel incat bacteriile si alti microbi care l-ar putea contamina sa nu se poata dezvolta.

In fiecare caz, totusi ratiune ramane aceeasi: valoarea nutritiva este sacrificata in favoarea depozitarii prelungite.

Inainte de aparitia posibilitatilor tehnologice de conservare si congelare, principala metoda de conservare consta in sararea si uscarea alimentelor. Sararea crea un mediu chimic nefavorabil microbilor, astfel incat acestia nu se puteau dezvolta.

Deshidratarea realize in mare parte acelasi lucru, prin eliminarea in intregime a umiditatii necesare dezvoltarii microorganismelor . Deshidratarea pare sa prezinte un interes particular in acest caz, deoarece tesuturile vegetale din fructe si legume continua sa functioneze intr-o anumita masura in timpul procesului de deshidratare.

In orice caz, o transformare are loc, astfel incat, dupa deshidratare, se observa ca fructele bogate in mangan, de exemplu, contin mai putin mangan si mai mult fier.

Anterior deshidratarea se obtine prin expunerea la soare, dar in zilele noastre sunt utilizate cuptoare speciale de uscare.

Se pare ca nu a fost efectuata nici o cercetare pentru a explora diferentele dintre aceste doua procedee.

Crononutritia – In Sezonurile reci

Iarna functiile organismului nostru incetinesc. Organele care sufera in aceasta perioada sunt rinichii si bila. Gustul care caracterizeaza iarna este cel sarat, iar culoarea negru. Iarna organismul nostru are tendinta de a acumula enrgie si putem lua in greutate.

Cerealele sunt indicate pentru a fi consumate in aceasta perioada, ele furnizeaza energie: grau, orezul, fulgii de ovaz, meiul, quinoa, amarantul, hrisca, chia, salba. Pe timpul iernii muraturile in deosebi varza murata sunt un aport bun de vitamina C.

Legumele iernii sunt: dovleci, anghinare, ridichea alba, praz, fenicul, fecla, andive, ceapa, cartofi.

Fructele iernii sunt: merele, perele, citricele, macesele.

Tot acum este indicat si consumul de nuci si alune.

In aceata perioada se consuma si o cantitate mai mare de carne. Dintre alimentele de origine animala se recomanda: carnea de pui, fazan, carnea de porc (de curte), pestele.

Trebuie constientizat ca alimentele ne influenteaza atat structura, cat si partea emotionala, psihica si spirituala.

Perturbarea bioritmului zilnic (mese haotice, saritul peste mese, cina copioasa) duce la o multitudine de patologii, afectiuni digestive, cardio-vasculare, cancer, etc.

Crononutritia – Toamna

Toamna ca si primavara reprezinta un anotimp de tranzitie. Acum bioritmul se schimba din cel de vara spre cele ale anotimpului rece, umed, iarna. Organele care trebuie protejate in acest sezon sunt colonul, plamanii, splina, oasele.

Primavara si vara am consumat cu preponderenta alimente care cresc deasupra solului, acum sunt indicare cele care cresc in pamant(radacinoasele). Ex: cartofi, morcovi, pastarnacul, telina radacina, napii, patrunjel radacina, ghimbir.

Toamna este cel mai importantant sa evitam asocierile incorecte de alimente. Deosebita atentie trebuie sa acordam proteinelor animale(carne, peste, branza) pe care nu ar trebui sa le asociem cu cereale( paine, orez, paste fainoase). Ca digestia sa fie mult mai usoara este indicat sa folosim doar un alimet proteic la o singura masa.

Toamna putem consuma: praz, varza, conopida, broccoli, sfecla, pere, gutui, mere, dovlegelul, fasolea, mazarea, lintea,nucile,varza de Bruxelles, andivele, feniculul, ciupercile, mandarinele, strugurii, cicoarea si castanele. Tot acum putem profita si de florile de soc(in dulceturi si otet) care stimuleaza metabolismul dar sunt si diuretice. Strugurii pot fi consumati deasemenea dar fara excese (au un continut mare in zahar, diabeticii nu ar trebui sa consume decat dupa consultatrea doctorului), acestia avand efect depurativ.

In acest sezon recomandat este si consumul de alune si nuci, fiind alimente bogate in acizi grasi omega-3 continand proteine de calitate inalta.

Sfecla care apara deasemenea toamna combate anemia fiind un puternic revigorant.

Toamna trebuie sa ne pregatim organismul pentru intrarea in iarna. Trebuie sa avem cat mai multe vitamine, minerale, antioxidanti pentru a face fata alimentelor grele consumate pe timpul iernii.

Relatia dintre exercitiul aerob si bataile inimii

Rata batailor maxime ale inimii (RBM)

Aceasta rata este determinata de varsta participantului si reprezinta nivelul care nu trebuie niciodata depasit. Niciodata nu trebuie sa efectuati exercitii daca sunteti la limita batailor maxime. Drogurile, boala, cafeaua si acoolul pot impinge rata batailor la un nivel periculos. Rata Batailor Inimii maxime este determinata astfel:

  • RBM = 220 – numarul de ani (varsta)

Rata batailor inimii in repaus (RBR)

Bataile inimii reprezinta o masura exacta a performantei dv. in timpul exercitiilor aerobice. Rata batailor inimii in repaus(RBR) trebuie determinata, mai ales daca intentionati sa folositi metoda Karvonen pentru a determina rata batailor inimii in timpul exercitiului (RBE).

RBR este masurata pe parcursul a 3 dimineti consecutive inainte de a va ridica din pat. Numarati bataile inimii timp de 10 secunde. Produsul dintre numarul de batai ale inimii obtinute in zece secunde cu 6 reprezinta RBR. Pe masura ce sistemul cardiovascular devine mai puternic, rata batailor inimii in repaus (RBR) scade. Atunci va trebui sa repetati masuratorile de mai sus.

Rata batailor inimii in timpul exercitiului (RBE)

Rata batailor inimii in timpul exercitiului reprezinta nivelul la care executantul, trebuie sa mentina bataile inimii pe durata exercitiului. In functie de conditia fizica a fiecarui executant, RBE se clasifica in trei grupe: incepatori, intermediari si avansati. Pentru fiecare grupa este necesara o perioada intre 4-6 saptamani de antrenament, executand cel putin 3 sedinte pe saptamana, pentru a putea trece la o grupa superioara.

  • Incepator – 60% – 70%
  • Intermediar 70% -80%
  • Avansat – 80% -90%

Bataile inimii ar trebui masurate la fiecare 15-20 min pentru participantii intermediari si avansati si la fiecare 5-10 min pt cei incepatori. Pulsul poate fi luat in unul din cele 2 locuri bine cunoscute: artera carotida sau la articulatia mainii. Verificarea ar trebui inceputa la 5 secunde dupa ce exercitiul a fost terminat si numarand de la zero. Numarati bataile timp de 10 sec si apoi inmultiti cu 6 sa aflati numarul de batai pe minut. Ridicand bratele deasupra capului bataile cresc ca un raspuns al inimii la presiunea sangelui. Daca bataile sunt mai rare ca de obicei ajutati-va de miscarile mainilor pentru a creste rata batailor inimii. Daca bataile sunt prea dese evitati efortul fizic. In timpul sarcinii bataile inimii, in timpul efectuarii exercitiilor cardio, nu ar trebui sa depaseasca 140 batai/m.

Exista 2 metode de a calcula rata batailor inimii (RBE):

Metoda standard este si cea mai rapida si foloseste o intensitate de 60% pana la 90% din RBM.

Metoda Karnoven include rata batailor inimii in repaus (RBR) si de aceea este mai exacta.

Aceasta metoda foloseste o intensitate de 50% pana la 85%, si este utilizata si in cazurile speciale (bolnavi).

Exemplu de calcul folosind metoda standard la o persoana de 40 ani cu o intensitate a exercitiului de aerobic de 75%:

  • Standard RBE= %intensitate/100 x (RBM) = 0.75 x (220 – 40) = 135

Acelasi exemplu folosind metoda Karvonen:

  • Karvonen RBE = %intensitate/100 x (RBA – RBR) + RBR = 0.75 x (220 – 40 – 50) + 50 = 147

Rezerva batailor inimii (RBI)

Rezerva batailor inimii este folosita la calcularea metodei Karvonen.

  • Rezerva batailor inimii (RBI) = Rata batailor maxime (RBM) –Rata batailor in repaus (RBR)

Echivalentul Metabolic Standard (EMS)

Echivalentul metabolic standard, sau nivelul EMS, reprezinta o unitate folosita pentru a estima cantitatea de oxigen folosita de corp in timpul activitatii fizice.

  • 1EMS = energia (oxigenul) folosit de corp cand stam linistiti, in timp ce vorbim la telefon sau citim o carte. Echivalentul metabolic (EMS) este estimat a fi de 3.5 ml O2 / kg corp / minut.

Cu cat corpul nostru munceste mai mult in timpul activitatii fizice, creste si EMS.

  • Orice activitate care consuma de la 3 la 6 EMS este considerata activitate fizica intens-moderata.
  • Orice activitate care consuma mai mult de 6 EMS este considerata activitate fizica intensa.

Spinning – O excelenta activitate cardiorespiratorie

Spinning este o excelenta activitate cardiorespiratorie similara joggingului si orelor de aerobic. Aceasta poate fi considerat o alternative la acestea (cu beneficii sporite) sau poate fi potrivit pentru cei cu limitari ortopedice.

Spinning –ul a luat fiinta in anul 1987 la idea lui Jonathan Goldberg, un ciclist sud african. El a gasit o metoda de a ramane alaturi de sotia sa, insarcinata fiind, fara a-si pierde antrenamentul, montand in garaj pe un suport bicicleta de competitie, transformand-o intr-o bicicleta stationara.

Pentru a putea vorbi despre o clasa tipica de spinning, trebuie ca aceasta sa fie alcatuita dintr-un instructor si o serie de participanti, cu totii folosind biciclete special create pentru acest tip de efort.

Intensitatatea antrenamentului variaza in functie:

  • Rezistenta la pedalare, care poate fi modificata cu ajutorul unui dispozitiv de fiecare dintre participant, astfel incat sa se potriveasca nivelului dorit.
  • Cadenta care poate varia (mai lenta sau mai rapida) atunci cand rezistenta la pedalare creste.

Variatia de pozitii in stransa legatura cu rezistenta din pedale cu scopul de a lucra musculature trenului inferior in diverse moduri.

Intreaga ora de spinning se desfasoara pe o muzica antrenanta ( sincronizarea pedalarii cu ritmul muzical). In urma efectuarii acestui tip de antrenament participantii simt o atitudine entuziasta si o serie de beneficii:

Fizice:

  • Arderea grasimilor resultant pierderea in greutate.
  • Imbunatatirea activitatii inimii si a plamanilor, precum si scaderea riscului de imbolnavire a acestora.
  • Cresterea densitatii osoase.
  • Echilibrarea niveluli de colesterol si imbunatatirea nivelului de trigliceride.
  • Ajuta la combaterea insomniei.

Psihice:

  • Scaderea pana la disparitie a stresului si anxietatii.
  • Increderea in sine.
  • Imbunatatirea puterii de concentrare si de obtinere a ceea ce v-ati propus.
  • Tot ce trebuie sa faceti este sa aveti vointa pentru a va antrena la o ora de spinning.

Drum intins si spor la pedalat!!

Sa invatam sa ne antrenam corect!

Informatiile din site-ul nostru nu trebuie sa ia locul antrenorului personal. Se vrea a fi un ghid de care sa te folosesti pentru a intelege mai bine ceea ce inseamna antrenamentul. De retinut, primul pas pe care trebuie sa il faci inainte de a te apuca de un program de antrenament fizic, consulta un Doctor sa aflii, daca esti apt pentru efort fizic. Numai Doctorul este in masura sa spuna daca tu esti apt din punct de vedere fizic sa incepi un program de antrenament bazat pe exercitiu fizic.

Trebuie sa stii ca aparitia durerilor la nivelul articulatiilor, oaselor si in interiorul cutiei toracice nu sunt un semn bun si trebuie imediat sa apelezi la un specialist pentru a face investigatii in amanunt. Durerile musculare (febra musculara) sunt normale daca nu depasesc limita de durere suportata in momentul folosirii grupei de muschi supusa acestora.

La inceputul fiecarui antrenament trebuie sa respectam cateva reguli de baza pentru a preveni accidentarile nedorite si pentru a efectua un antrenament eficient.

alimente-bio

Alimentele bio – Putin adevar, mai multa cheltuiala

Un ultim studiu international de mare anvergura efectuat sub egida Food Standards Agency, clatina din temelii mitul care inconjoara asa-zisele alimente organice, bio sau naturale.

Conform datelor extrase din mai multe experimente care stau la baza studiului, mult laudatele alimente “bio” nu sunt nici mai sanatoase , nici mai nutritive decat restul produselor alimentare care nu fac parte din aceasta clasa exclusivista.

Datele studiului au produs o mare dezamagire in randul cosumatorilor britanici, mari amatori de alimente “bio”. Piata alimentelor naturale are in Marea Britanie o cifra de afaceri de circa 3,5 miliarde $ pe an, milioane de cetateni britanici cheltuind acesta suma imensa de bani pe

fructe, legume, oua si carne produse si comercializate fara aportul pesticidelor, ingrasamintelor chimice si agriculturii intensive.

Studiul care darama mitul alimentelor naturale a fost realizat pe o perioada de numai putin de 50 de ani de estimari si cercetari. Rezultatele sale, date publicitatii in decursul acestei saptamani, au fost vehement atacate de Soil Association, cel mai mare for al producatorilor de alimente organice din Marea Britanie. Studiul a luat in calcul un numar urias de 50.000 de analize asupra valorii nutritive a alimentelor, din anul 1958 pana in prezent.

Datele obtinute demonstreaza ca valoarile nutritive, continutul de vitamine, calciu, fier, minerale, acizi grasi si proteine din cadrul alimentelor “bio” este foarte asemanator cu cel analizat in cazul alimentelor obisnuite.

Multi specialisti afirma ca nu se justifica sub nicio forma diferenta enorma de pret in cazul alimentelor “bio” comparativ cu preturile modeste ale alimentelor obisnuite.

ulei-masline

Uleiul de masline

Acizii grasi (14% acizi grasi saturati, 77% acizi grasi mononesaturati si 9% acizi grasi polinesaturati) gasiti din abundenta in uleiul de masline, impreuna cu alte grasimi nesaturate (sanatoase) au deja un alt beneficiu: ingreuneaza aparitia senzatiei de foame. O lingura de ulei de masline asigura cam 10% din necesarul zilnic de vitamina E.

In octombrie 2021, in revista Cell Methabolism, o publicatie Cell Press, se arata ca, odata ce acest tip de grasimi, cunoscut ca si acid oleic, ajunge in intestin, este convertit intr-un hormon lipidic (oleoylethanolamide, sau OEA) care opreste senzatia de foame.

In concluzie”, au scris cercetatorii, “studiile noastre au identificat OEA ca element psihologic cheie care leaga asimilarea grasimii alimentare cu senzatia de satietate de dupa mese.

Strategii nutritionale si farmaceutice orintate catre marirea eficacitatii acestiu acestui mecanism, cum ar fi inhibitorii degradarii OEA, s-ar putea dovedi utile in tratamentul obezitatii si al altor dereglari in alimentatie.

Cercetatorii au spus ca aceasta ar putea fi prima descriere a unui ingredient alimentar care contribuie cu materiale folosite direct la producerea hormonilor.

Concluziile observate pe cobai, pot ajuta la generarea de viitoare diete pentru modelarea corpului cu ajutorul controlarii senzatiei de foame, au specificat cercetatorii.(Deasemenea, proteina joaca un rol important in eliminarea senzatiei de foame dar prin mijloace diferite).

Substantele acide folosite la gatit

Exista numeroase procese prin care alimentele pot fi modificate, cu schimbarea proprietatilor si efectelor acestora asupra organismului. Expunerea la caldura este cel mai evident si universal folosit, dar utilizarea acizilor la prepararea alimentelor este de asemenea o tehnica frecventa intalnita.

In America Centrala, populatiile de coasta prepara un fel de mancare denumit ceviche, alcatuit din peste crud si ceapa tocata, lasate peste noapte in suc de lamiae. Un alt tip de aliment, mult mai frecvent consumat, care poate fi preparat prin folosirea substantelor acide este cheagul (paneer), branza de casa. Acest tip de branza proaspata este foarte apreciat pentru capacitatea de a furniza proteine usor asimilabile.

In termeni ayurvedici:

  • aceasta branza creste kapha solida, stimuleaza sinteza tisulara, furnizand substanta organismului.
  • Zerul, in schimb, tinde sa extraga apa din organism si are un efect de purificare. Este apreciat in Orient pentru capacitatea de a spala rinichii.

Deoarece au fost indepartate componentele solide, este intr-un anumit sens “gol” si devine astfel capabil sa preia si sa indeparteze reziduurile nedorite din organism. Prin simplu proces de adaugare a sucului de lamaie in lapte, se formeaza doua preparate distincte – branza si zerul. Proprietatile lor sunt complet diferite de cele ale laptelui sau sucului de lamaie, iar o analiza a laptelui si a sucului de lamaie inainte si dupa transformare ar arata cu certitudine aceeiasi cantitate totala de hidrati de carbon, lipide , proteine, vitamine si minerale.

Ceea ce s-a intamplat este de fapt un proces farmacologic de obtinerea unui produs nou din altul cu efecte diferite. In afara sucului de lamaie, in acest scop sunt folosite si alte substante acide, cum ar fi otetul, pentru prepararea carnii marinate, fasolea si asa mai departe. In acest process, acidul incepe hidroliza proteinelor, in mare parte in mod similar cu actiunea acidului clorhidric la nivelul stomacului, iar ambele reactii ajuta la digestie prin initierea degradarii lanturilor proteice.

Chiar si alimentele preparate in suc de rosii prezinta probabil, intr-o anumita masura, avantajul acestui principiu. Anumite tipuri de preparate obtinute cu ajutorul acizilor se produc prin fermentare.

Gigant – gel pentru îmbunătățirea potenței și creșterea penisului

Gigant este un produs creat pentru a imbunatati potenta si a creste dimensiunea penisului. Compus doar din ingrediente naturale, si usor de utilizat, dupa cum sustin producatorii, acest gel promite sa mareasca dimensiunea penisului cu pana la 3 cm in doar o luna de zile.

Multi barbati sunt nemultumiti de dimensiunea penisului lor. Acestia si-ar dori sa gaseaca o solutie simpla prin care sa-i poata adauga organului sexual, cativa centimetri in plus. Piata este plina de astfel de produse, ce promit rezultate optime intr-o perioada scurta de timp.

Din pacate, in spatele multe produse frumos ambalate, se ascund ingrediente toxice, ce pot face mai mult rau decat bine. De aceea, barbatilor li se recomand sa acorde mare atentie produselor pe care le folosesc si chiar sa ceara ajutorul medicului atunci cand se confrunta cu o problema de ordin sexual.Primind anumite sfaturi de la o persoana avizata, vor putea sa-si rezolve mai usor probleme pe care le au. Cei care doresc sa-si imbunatateasca potenta pot incerca gelul Gigant. Mai multe detalii despre acest produs, voi oferi in randurile de mai jos.

Ce este Gigant?

Gigant este gelul ce promite sa mareasca atat lungimea, cat si grosimea penisului. Simplu, si usor de utilizat, acest gel poate ajuta barbatii sa-si imbunatateasca viata sexuala si sa capete mai multa incredere in fortele proprii. Gratie componentelor sale cu efect afrodisiac, Gigant creste libidoul, stimuleaza fluxul de sange spre penis si intareste erectia.

Salvia, unul dintre principalele ingrediente ale acestui produs, creste productia de testosteron si stimuleaza potenta. Este folosita adesea in alimentatia sportivilor, deoarece creste rezistenta.

Cu ajutorul gelului Gigant, sexul ar trebui sa fie mai placut. Atat barbatul cat si partenera sa, ar putea atinge orgasmul si s-ar putea bucura de placeri intense in timpul raportului sexual.

Aplicat pe penis cu jumatate de ora inainte de raportul sexual, gelul poate intari erectia, prelungind astfel durata actului sexual. Producatorii afirma ca Gigant poate mari penisul cu 3 cm in doar o luna de zile – dar oare chiar au dreptate?

Mai mult ca sigur acest lucru nu se va intampla. Este greu de crezut ca un produs ce se vinde doar pe internet, poate face ceea ce niciun alt produs nu a reusit sa faca pana acum – sa mareasca penisul.

Insa, tinand cont de faptul ca are o compozitie speciala, bazata pe ingrediente afrodisiace, Gigant ar putea imbunatati potenta masculina daca este combinat cu un stil de viata sanatos. Barbatii care vor sa se bucure de o viata sexuala satisfacatoare ar trebui sa renunte la obiceiurile nocive precum fumat si consum excesiv de alcool.

Cum functioneaza gelul Gigant?

Gelul Gigant foloseste o tehnologice speciala ce permite inghetarea celulelor plantelor din compozitia sa. Astfel, acestea isi pastreaza proprietatile benefice o perioada lunga de timp. In momentul in care gelul se absoarbe in tesuturi, elibereaza substante active ce ajuta la dilatarea camerelor corpului cavernos.

Prin urmare, barbatul obtine o erectie puternica si de lunga durata. Formula speciala Gigant creste productia de testosteron in sange, oferindu-i barbatului mai multa forta si rezistenta. In timp, acesta va deveni mai bun la pat si va reusi sa-i ofere partenerei orgasme memorabile.

Prin masarea penisului cu Gigant, microgranulele gelului patrund in terminatiile nervoase si in tesuturi, ajutand penisul sa ramana mai mult timp in erectie.

Gigant – efectele gelului

Asa cum am precizat si in randurile anterioare, comform producatorilor, Gigant ar trebui sa mareasca lungimea si grosimea penisului. Insa, noi stim deja, ca acest lucru este aproape imposibil.

Totusi, barbatii care-l vor folosi, ar putea observa o imbunatatire a potentei, deoarece gelul Gigant poate creste libidoul, poate mari sensibilitatea penisului, poate intari erectia si poate creste rezistenta.

Astfel, durata actului sexual se poate prelungi, iar senzatiile resimtite atat de barbat, cat si de partenera lui, pot deveni mult mai intense. De asemenea, durata orgasmului ar putea creste.

Primele efecte ar trebui sa se vada chiar din prima saptamana, cand dorinta sexuala ar trebui sa se amplifice iar rezistenta la pat sa creasca. Sexul ar putea deveni mult mai placut prin utilizarea gelului Gigant. Dar, pentru a se bucura de beneficiile acestui produs, barbatul trebuie sa faca mici schimbari in stilul de viata, pentru a trai intr-un mod cat mai sanatos.

Efecte adverse Gigant

Potrivit producatorilor, Gigant contine doar ingrediente naturale, deci nu ar trebui sa provoace reactii secundare. Cu toate acestea, le recomand celor ce vor sa-l incerce, sa discute, mai intai, cu medicul specialist.

In urma efectuarii unui set de analize, medicul le va putea spune daca Gigant este sau nu potrivit pentru ei.

Gigant – compozitie gel

Gigant contine ingrediente din natura ce pot creste libidoul si pot imbunatati potenta masculina.

  • Salvie – creste productia de testosteron, stimuleaza potenta, previne imbatranirea prematura, imbunatateste aspectul pielii
  • Menta – amelioreaza durerile de cap, elimina stresul, imbunatateste fluxul de sange catre penis
  • Rhodiola Rosea – trateaza disfunctiile sexuale, reduce sresul, lupta impotriva oboselii, accelereaza arderea grasimii, creste nivelul de energie
  • Fructe de paullinia cupana – imbunatatesc productia de sperma, stimuleaza potenta masculina, elimina senzatia de oboseala, cresc randamentul fizic

 

Cum se foloseste gelul Gigant?

Gelul se aplica pe penisul in erectie, cu jumatate de ora inainte de raportul sexual. Se maseaza prin miscari circulare, pana se absoarbe complet.

Gigant nu este recomandat minorilor si barbatilor alergici la oricare dintre ingredientele sale. Inainte de utilizare, se recomanda citirea cu atentie a instructiunilor de pe ambalaj.

Gigant forum – opiniile clientilor

Dupa ce au folosit gelul Gigant, multi barbati au vorbit pe forum despre rezultatele obtinute. Am analizat si noi comentariile lor si astfel, am ajuns la concluzia ca Gigant s-a dovedit a fi eficient in multe situatii.

Intr-adevar, cativa barbati au afirmat ca acest gel nu le-a adus niciun beneficiu, insa trebuie sa fim constienti ca rezultatele difera de la o persoana la alta, in functie de mai multi factori.

De unde cumpar gelul Gigant – ce pret are?

Gelul Gigant poate fi cumparat doar de pe internet, de pe site-ul oficial al producatorilor. Cei care vor sa intre in posesia lui, trebuie sa viziteze pagina Gigant si sa completeze formularul de comanda cu datele personale.

Un operator call-center, ii va contacta in doar cateva minute, pentru stabilirea tuturor detaliilor legate de livrarea coletului. Pretul produsului este de 159 Ron. Plata se face la primirea coletului.

Rechiol – modelează conturul fetei și netezește ridurile

Rechiol este un concentrat cu efect de lifting pentru ten. Prin folosirea zilnica a acestui produs, ridurile vor fi eliminate, conturul fetei va fi remodelat, iar fermitatea peilii se va reface. Efectele se vor mentine o perioada lunga de timp, ne asigura producatorii.

Dupa o anumita varsta, productia de elastina si colagen scade, pielea isi pierde elasticitatea si devine flasca, iar liniile fine si ridurile incep sa-si faca aparitia. Femeile si-ar dori sa imbatraneasca frumos, insa doar cateva dintre ele reusesc sa-si ascunda varsta reala.

Vezi in cat timp isi face efectul tratamentul Rechiol

Este foarte important sa avem grija de tenul nostru, inca din tinerete, daca dorim sa prevenim aparitia ridurilor si a petelor pigmentare. Folosirea excesiva a cosmeticelor, expunerea prelungita la soare si alimentatia nesanatoasa, au un impact negativ asupra tenului.

De fiecare data cand iesim din casa ar trebui sa aplicam pe fata o crema cu protectie solara. De asemenea, ar fi bine sa evitam alimentele prajite si adoptam o dieta echilibrata.Femeile care isi doresc sa se bucure de un ten frumos, cat ami mult timp pot folosi Rechiol – un produs despre care producatorii afirma ca lupta cu succes impotriva ridurilor. Mai multe detalii despre Rechiol vei gasi in randurile urmatoare. Continua sa citesti!

Despre Rechiol

Rechiol este o crema cu bakuchiol – analog al retinolului, ce stimuleaza productia de colagen, restabileste fermitatea pielii si estompeaza ridurile. Acest produs cu efect antirid imbunatateste aspectul pielii, lasandu-ti tenul curat si luminos.

Citeste pareri despre Rechiol pe forum

Prin aplicarea cremei pe fata, muschii faciali se relaxeaza, ridurile sunt netezite, iar conturul facial este restabilit. Multumita ingredientelor active din Rechiol, pielea fetei va fi, din nou, hranita, hidratata, si tonifiata.

Crema anti-imbatranire poate netezi inclusiv ridurile profunde aparute din cauza inaintarii in varsta. Efectul cremei este similar cu cel al injectiilor cu Botox. Expresia faciala se pastreaza, iar procesul de sinteza a colagenului se restabileste, pentru ca pielea sa fie, din nou, ferma.

Este suficient sa folosesti crema Rechiol timp de 4 saptamani, pentru a-ti recapata tenul tanar si luminos. Efectele se observa chiar din prima saptamana, deoarece ingredientele active folosite pentru crearea cremei patrund in interior si relaxeaza muschii, blocand impulsurile nervoase.

Care este efectul cremei Rechiol?

Prin utilizarea zilnica a cremei Rechiol te poti bucura de o piele curata, neteda si catifelata. In 4 saptamani, ridurile sunt estompate, pielea tonifiata, iar conturul facial se redefineste. Pielea fetei isi recapata stralucirea.

Acest concentrat cu efect de liftig are grija de tenul tau 24/7 si lupta impotriva imperfectiunilor ce apar odata cu inaintarea in varsta. Folosind Rechiol vei putea arata mai tanara chiar si cu 10 ani.

Crema are efect cumulativ, astfel, cu cat o folosesti mai des, cu atat obtii rezultate mai bune. Se pare ca eficacitatea acestui produs este dovedita inclusiv de studiile clinice la care au participat 50 de persoane.

Recomand sa citesti despre crema antirid MaxLift si sa vezi cat de repede apar rezultatele cu aceasta.

Dupa 4 saptamani, rezultatele au aratat ca 92% dintre participanti s-au bucurat de o piele mai neteda, iar 92% dintre acestia au scaapt de o mare parte din riduri. De asemenea, la 82% dintre voluntari, tenul a devenit mai uniform.

Desi rezultatele par a fi foarte bune, nu putem fi siguri ca sunt si reale, deoarece informatii despre aceste studii nu am gasit decat pe pagina oficiala a producatorilor.

Are crema Rechiol efecte secundare?

Producatorii sustin ca au adaugat doar ingrediente naturale in compozitia cremei Rechiol, deci nu ar trebui sa provoace reactii adverse. Cu toate acestea, iti recomand sa discuti cu un medic specialist inainte de a folosi un astfel de produs.

Intreaba medicul daca Rechiol te poate ajuta sa scapi de semnele imbatranirii premature a pielii si foloseste-l doar daca primesti un raspund afirmativ.

cum functioneaza crema Rechiol?

Formula activa Rechiol se bazeaza pe ingrediente din natura ce hranesc si hidrateaza pielea in profunzime. Ingredientul principal al acestei creme este bakuchiolul, un fitoconcentrat extras din planta Psoralea Corylifolia ce se gaseste in India.

In momentul in care bakuchiolul patrunde in piele, activeaza productia de colagen, inhiba activitatea enzimelor responsabile de perturbarea meabolismului proteic al pielii si declanseaza mecanismul de reinnoire celulara.

Combinat cu celelalte ingrediente din compozitia cremei, bakuchiolul reuseste sa netezeasca ridurile, sa elimina roseata si petele pigmentare si sa alinieze relieful pielii. De asemenea, formarea noilor riduri va fi prevenita, iar ovalul fetei va fi strans si remodelat.

In doar cateva saptamani, aspectul pielii se va imbunatati considerabil, iar tenul isi va putea recapata luminozitatea din tinerete, deoarece Rechiol actioneaza direct la locurile problematice.

Ce ingrediente contine crema Rechiol?

In compozitia cremei Rechiol au fost adaugate ingrediente naturale ce ajuta la netezirea ridurilor si eliminarea petelor pigmentare.

  • Bakuchiol – stimuleaza productia de colagen, inhiba productia de melanina, estompeaza ridurile, restabileste elasticitatea pielii, elimina roseata si acneea
  • Colagen – mentine elasticitatea pielii, previne aparita ridurilor, reduce actiunea nociva a factorilor externi
  • Extract de lemn dulce – estompeaza ridurile, lupta cu edemele, stimuleaza productia de colagen
  • Ulei de migdale – previne imbatranirea prematura, hidateaza pielea si o hraneste cu acizi grasi si vitamine
  • Vitamina C – curata pielea, acclereaza vindecarea ranilor, inlatura petele pigmentare
Cum se foloseste crema Rechiol?

Crema Rechiol se aplica pe fata curata. De asemenea, crema se poate aplcia inclusiv pe gat si decolteu. A se agita inainte de folosire. Rechiol nu este recomandat minorilor, femeilor insarcinate si celor care alapteaza.

De asemenea, aceasta crema nu ar trebui folosita nici de persoanele care sunt alergice la oricare dintre ingredientele sale.

Rechiol pareri

Am dorit sa aflam ce rezultate au obtinut femeile care au folosit deja aceasta crema antirid, asa ca am intrat pe forumul pe care se discuta despre Rechiol. Analizand comentariile utilizatorilor, am ajuns la concluzia ca acestia sunt chiar incantati de efectul cremei.

Intr-adevar, exista si cateva persoane nemultumite, insa numarul acestora este destul de mic. Totusi, trebuie sa fim constienti ca rezultatele difera de la o persoana la alta, in functie de mai multi factori, precum reactia organismului si stilul de viata.

Cum comand crema Rechiol? Ce pret are?

Deoarece crema Rechiol nu se gaseste in farmacii, aceasta trebuie comandata de pe site-ul producatorilor. Daca vrei sa achizitionezi acest produs, viziteaza pagina oficiala Rechiol si completeaza formularul de comanda cu datele personale.

In cateva minute vei fi contactat de un operator, in vederea stabilirii tuturor detaliilor legate de livrarea coletului. Pretul produsului este de 159 Ron. Plata se face la primirea pachetului.

Mammax – crește dimensiunea bustului și elimină vergeturile

Mammax este un produs destinat femeilor ce viseaza la un bust voluminos. Avand o compozitie activa, capsulele elimina vergeturile si rotunjesc forma sanilor. In doar cateva saptamani, te poti bucura de rezultate volumetrice, iar acest lucru iti va aduce mai multe complimente din partea barbatilor.

Una dintre principalele probleme ale femeilor este marimea sanilor. Majoritatea femeilor nu sunt multumite de bustul lor si apeleaza la operatii estetice. Suntem cu totii de acord ca un dcolteu mai adanc, atrage privirile barbatilor.

Vezi cat de mult iti poti mari sanii cu Mammax capsule

Barbatii sunt atrasi de sanii voluptosi si nu isi pot lua privirea de la bustul femeilor. Ba mai mult, le fac acestora o multime de complimente. Tocmai din acest motiv, femeile cauta cea mai buna metoda pentru a-si mari dimensiunea sanilor.

Din pacate, operatiile chirurgicale pot avea consecinte grave. Nu toate femeile care apeleaza la interventii chirurgicale sunt multumite de rezultate, tocmai de aceea este recomandat sa te informezi foarte bine inainte de a lua decizia de a-ti mari sanii.Daca esti in cautarea unui tratament eficient pentru marirea sanilor, poti incerca inclusiv suplimentul Mammax, despre care producatorii sustin ca ofere rezultate uimitoare in doar cateva zile. In randurile urmatoare iti voi oferi mai multe detalii despre acest produs.

Despre Mammax

Mammax este un produs, sub forma de capsule, ce le poate ajuta pe femei sa-si mareasca sanii. Cu Mammax poti obtine mai mult volum si mai multa atentie. Fiind increzatoare in frumusetea ta, vei avea o stare de spirit mai bune si, in plus, vei primi mai multe complimente din partea barbatilor.

Citeste ce discuta fetele pe forum despre Mammax

Daca esti complexata din cauza sanilor mici si ti-e frica sa apelezi la chirurgia plastica, poti incerca Mammax. Pe langa faptul ca te ajuta sa-ti maresti dimensiunea bustului, acest supliment alimentar te poate scapa si de vergeturile aparute dupa sarcina, sustin producatorii.

Fara exercitii fizice dubioase si fara interventii chirurgicale, vei putea avea sanii la care ai visat dintotdeauna, daca vei utiliza capsulele Mammax. In cateva saptamani, rezultatele te vor surprinde. Marimea bustului ar putea fi mai mare chiar si cu 2 marimi, iar vergeturile inestetice ar putea disparea definitiv.

Mai mult, ii vei incanta pe toti cu forma rotunjita si naturaletea sanilor. Un decolteu mai adanc, te va ajuta sa atragi mai multe priviri si sa primesti mai multe complimente.

Are Mammax efecte secundare?

Producatorii sustin ca suplimentul Mammax nu produce efecte secundare, deoarece contine doar ingrediente naturale. Cu toate acestea, iti recomand sa discuti cu un specialist inainte de a folosi un astfel de produs.

Intreaba medicul daca Mammax te poate ajuta sa obtii sanii la care visezi dintotdeauna, iar daca primesti un raspuns afirmativ il poti folosi.

Mammax – beneficiile capsulelor

Capsulele Mammax te pot ajuta sa te bucuri de un bust generos. Daca sanii tai in acest moment sunt lasati si plini de vergeturi, folosind acest supliment alimentar, forma si aspectul acestora se vor imbunatati.

Femeile care in urma nasterii au ramas cu vergeturi, vor putea avea din nou sanii perfecti, multumita ingredientelor active din compozitia acestor capsule. Sanii lor se vor schimba si vor fi din nou atragatori.

Mammax ridica si corecteaza forma bustului, in mod natural, de aceea toate femeile il pot folosi, indiferent de varsta pe care o au. In urma tratamentului cu Mammax, dimensiunea sanilor ar putea creste chiar si cu 2 marimi. Mai mult, aspectul pielii se va imbunatati, deoarece procesul de imbatranire va fi incetinit.

Este suficient sa consumi capsulele Mammax zilnic timp de minumum 2 luni pentru a te bucura de rezultate uimitoare. La finalul tratamentului nu-ti mai ramane decat sa-ti schimbi garderoba si sa imbraci haine sexy care sa-ti puna in valorea sanii atragatori.

Ce ingrediente contin capsulele Mammax?

In compozitia capsulelor Mammax au fost introduse ingrediente active ce tonifica pielea si stimuleaza cresterea sanilor.

  • Extract de grau – hraneste glandele mamare, stimuleaza circulatia sangvina locala, imbunatateste microcirculatia substantelor nutritive
  • Extract de scortisoara – tonifica pielea, restabileste elasticitatea acesteia, elimina vergeturile si incetineste procesul de imbatranire
  • Vitamina C – creste productia de colagen, stimuleaza marirea sanilor, strange pielea
  • Extract de hamei – contribuie la cresterea si rotunjirea bustului
Cum functioneaza capsulele Mammax?

Femeile viseaza la un bust mare si seducator. Deoarece multe se tem sa apeleze la chirurgia plastica din cauza efectelor secundare, a luat nastere suplimentul Mammax, despre care producatorii sustin ca nu provoaca reactii adverse.

Prin utilizarea regulata a acestor capsule, dupa aproximativ o luna de zile, volumul sanului creste, iar forma acestuia devine mai rotunda. Mai mult, pielea se strange si devine din nou fina si catifelata.

Toate aceste beneficii se datoreaza formulei active, bazata pe ingrediente din natura ce se completeaza reciproc pentru a hrani pielea si a mari dimensiunea sanilor. In mod natural, marimea bustului va creste cu pana la 2 marimi, iar procesul de imbatranire a pielii va fi incetinit.

De asemenea, vergeturile vor deveni doar o amintire neplacuta. Prin urmare, nu doar forma sanilor se imbunatateste, ci si aspectul acestora. Multumita capsulelor Mammax, vei deveni mai increzatoare in propria frumusete si vei primi mai multe complimente din partea barbatilor.

Mammax – administrarea capsulelor

Capsulele Mammax se consuma zilnic, impreuna cu 1-2 pahare de apa. Cursul recomandat este de minimum 2 luni. Mai multe detalii privind modul de administrare al capsulelor, vei gasi pe eticheta produsului.

Acest supliment alimentar nu este recomandat minorilor, femeilor insarcinate si celor care alapteaza. De asemenea, Mammax nu ar trebui folosit nici de cei care sunt alergici la oricare dintre ingredientele sale.

Mammax – forum

O multime de femei au incercat deja capsulele Mammax si au vorbit despre rezultatele obtinute pe forum. Noi am analizat comentariile lor si am ajuns la concluzia ca o mare parte dintre ele sunt incantate de efectul capsulelor.

Intr-adevar, exista cateva persoane care sustin ca Mammax nu le-a oferit rezultatele dorite, insa trebuie sa fim constienti ca rezultatele difera de la o persoana la alta in functie de mai multi factori, precum reactia organismului si stilul de viata.

Mammax in farmacii – pret?

Capsulele Mammax nu se gasesc in farmacii, deoarece producatorii au decis sa le vanda doar pe internet. Daca ti-ai propus sa cumperi acest supliment alimentar trebuie sa-l achizitionezi de pe site-ul producatorilor.

Viziteaza pagina oficiala Mammax si completeaza formularul de comanda cu datele personale. In cateva minute, vei fi contactata de un operator, in vederea stabilirii tuturor detaliilor legate de livrarea coletului. Pretul produsului este de 159 Ron. Plata se face la primirea pachetului.

My mask – mască de protecție împotriva virusurilor și bacteriilor

My mask este o masca destinata oamenilor ce vor sa se protejeze impotriva virusurilor si bacteriilor. Avand dimensiuni universale, masca este potrivita atat pentru copii cat si pentru adulti. My mask are efect de filtrare triplu si grad de protectie de 99.9%, ne asigura producatorii.

Mastile de protectie contribuie la protejarea cailor respiratorii impotriva prafului, bacteriilor si virusurilor. Acestea filtreaza micropartarticulele de praf si au grija de sanatatea noastra. In aceasta perioada, in care mastile sunt la mare cautare au inceput sa apara o multime de persoane ce sustin ca fabrica masti de buna calitate ce ne protejeaza de virusuri.

Din pacate, nu toate sunt la fel de eficiente, de aceea trebuie sa fim foarte atenti cand decidem sa cumparam si sa folosim un astfel de produs. In randurile urmatoare iti voi oferi mai multe detalii despre My mask – o masca ce promite sa asigure protectie maxima.Continua sa citesti! in cazul in care te hotarasti sa achizitonezi un astfel de produs, trebuie sa stii ca nu se gaseste in farmacii, ci doar pe site-ul producatorilor.

Despre My mask

My mask asigura protectie atat adultilor cat si copiilor. Acest protector hipoalergenic ne apara de virusuri si bacterii, avand grija de sanatatea noastra. Efectul de filtrare triplu si gradul de protectie de 99% fac din My mask un produs esential in aceste zile.

Materialul elastic din care este conceputa masca permite purtarea ei atat de copii cat si de adulti. In plus este extrem de confortabila si nu lasa urme pe piele. Mai mult, elasticul confortabil nu pune presiune pe urechi, iar clema ce se muleaza pe nas ofera protectie mxima, deoarece tine cont de toate caracteristicile formei nasului.

Producatorii sustin ca materialul folosit este hipoalergenic si nu contine coloranti, deci nu ar trebui sa provoace reactii adverse. Fibrele cu o textura densa rezista chiar si la un numar mare de spalari, ceea ce inseamna ca masca poate fi purtata in mod repetat.

Fiecare masca are un filtru triplu si un grad crescut de protectie impotriva virusurilor, de aceea este foarte potrivita in acest moment cu risc crescut de imbolnavire.

Ce efecte are My mask?

Masca din teflon cu 3 straturi te protejeaza impotriva virusurilor. Folosind zi de zi My mask vei putea sta fara griji, deoarece sanatatea nu iti va fi afectata. Masca ofera protectie fiabila in timpul pandemiilor si impiedica dezvoltarea infectiilor. Intreaga familie va fi protejata daca va purta aceasta masca.

Conform informatiilor afisate pe site-ul oficial, se pare ca acest produs respecta standardele de calitate iar inainte de a fi trimis la destinatar este dezinfectat. Materialul elastic permite ca masca sa fie purtata de toata lumea, fara a lasa urme pe piele.

Elasticul nu pune preisune pe urechi, deci nu vei simti niciun disconfort. Purtand masca de fiecare data cand iesi din casa, virusurile si bacteriile vor sta departe de tine.

Datorita tehnologiei speciale folosite in crearea acestei masti de protectie, se pare ca eficaicitatea sa este mult mai ridicata decat a altor masti similare.

Stratul antibacterian si fibra de sticla ce este acoperita cu teflon, asigura protectie maxima.

Cum se foloseste My mask?

Inainte de a atinge masca spala-te pe maini. De fiecare data cand pui masca la gura sau o dai jos, ai grija sa nu atingi partea exterioara. De asemenea, trebuie sa fii foarte atent sa nu-i permiti nimanui sa-ti atinga masca.

Dupa ce folosesti masca, spal-o. Retine ca este foarte important sa-ti speli mainile atat inainte cat si dupa ce folosesti masca.

My mask – pareri

Multe persoane au folosit deja aceasta masca si au vorbit depre eficacitatea sa pe forum. Noi am analizat parerile lor si am ajuns la concluzia ca o mare parte dintre utilizatori se declara incantati de rezultatele obtinute.

Intr-adevar exista si cateva persoane nemultumite, insa numarul acestora este destul de mic. Totusi, trebuie sa fim constienti ca niciun produs nu va fi vreodata pe placul tuturor, deoarece fiecare persoana are alte asteptari.

Cum comand My mask? Cat costa?

Deocamdata My mask nu se gaseste in farmacii, deoarece producatorii au decis sa o vanda doar pe internet. Daca vrei sa achizitonezi acest produs, viziteaza pagina oficiala My mask si completeaza formularul de comanda cu datele personale.

In cateva minute vei fi contactat de un operator, in vederea stabilirii tuturor detaliilor legate de livrarea si pretul coletului. Produsul ar trebui s ajunga la tine in cateva zile. Plata se face la primirea pachetului.