În primele 30 minute de la începutul mesei se acumulează glucoza (Glu) în sânge, ceea ce duce la creşterea glicemiei sangvine (hiperglicemie postprandiala).

Glu – glucoza eliberată în sânge din alimente (legume, fructe, cereale, lactate).

În desenul alaturat:

glucoza din sânge (cele 3 bule Glu) este transportată în celulă cu ajutorul insulinei (reprezentată prin săgeată).

Schema prezentata trateaza mecanismul ideal, persoana respectivă nu are probleme cu greutatea. În plus – glicemia persoanei respective se păstrează în limite normale, nu apar modificări patologice pe analize (glicemia ideală este în realitate între 80 – 100 mg/100 ml sânge).

Persoanele care au probleme în mentinerea greutatii normale (cu tendinţa de a se îngraşa) prezintă o rezistenţă la acţiunea insulinei. Cu alte cuvinte: insulina doneaza greu glucoza din sânge în celule, celulele prezentand rezistenţă la acţiunea insulinei.

Glucoza este transportată din sânge în celule cu ajutorul insulinei (secretată de pancreas).

În desenul urmator, rezistenţa la insulină este figurată cu un zid peste care cantitatea normală de insulină necesară în desenul anterior nu îl poate trece (cantitatea anterioară de insulină necesară unei persoane care nu prezintă rezistenţă la insulină este figurată cu săgeata linie intrerupta).

Din cauza acestui „zid”, pancreasul creşte cantitatea de insulină secretată (săgeata mai mare, linie continuă) pentru a reuşi să „distruga” bariera. Este necesar acest lucru pentru a reuşi donarea de glucoza din sânge în celule (altfel ar rămâne în sânge şi avem hiperglicemie).

Între timp, se mai acumulează glucoză în sânge (încă 2 bule Glu care se ataşează la desen), mecanismul de descărcare a glucozei în celule fiind întârziat de bariera pe care trebuie să o depăşească insulina.

Ce rezultă în aceste condiţii:

• secreţie mare de insulină (hiperinsulinism),
• hiperglicemie postprandială (după masă) prelungită,
• normalizare încetinită a glicemiei.

Insulina – este un hormon care îngraşă pentru că efectele insulinei asupra metabolismului sunt:

scade arderea grăsimilor (deci inhibă lipoliza, arderea ţesutului gras) şi creşte depunerea de grăsimi (stimulează lipogeneză, depunerea de grăsimi în ţesutul gras).

Ţesutul gras (tesut adipos) nu prezintă rezistenţă la acţiunea insulinei si va deveni gazda perfecta pentru Glu pe care celulele refuza sa le primeasca datorita rezistentei la insulina. Astfel descărcarea glucidelor se va face predominant în ţesutul gras şi se va depune sub formă de depozite de grăsime.

Cu cât e mai mare secreţia de insulină, cu atât ne vom îngrăşa mai tare. Iar secreţia de insulină va fi cu atât mai mare cu cât „bariera” (rezistenţa la insulină) este mai mare.

Rezistenţa la insulină este accentuată de:

• consumul de alimente cu indice glicemic mare (amidon, zahăr, alcool rafinat),
• consumul excesiv de grăsimi saturate (carne de porc, unt, smântâna grasă etc),
• consumul de stimulente de tip cofeină (cafea, ceai negru, cola),
• stresul phisic prelungit, fumatul, diverse medicamente (terapia de substituţie hormonală, antidepresive, antiinflamatoare administrate prelungit),
• diverse afecţiuni (ovar polichistic, tulburările raportului estrogen/progesteron din menopauză, afecţiuni pancreatice etc).

Practicarea sportului ajuta la diminuarea rezistentei la insulina pe care organismul o dezvolta in urma greselilor des intalnite in alimentatia zilnica.